DIETA IEFTINA PENTRU PERSOANE CU GREUTATE

Daca ai de gand sa slabesti un numar mare de kilograme, iti propun astazi o dieta ieftina, pe care sa ti-o poti permite


Unul din cele mai mari defecte ale dietelor, de orice fel, este acela ca sunt scumpe. Foarte multi nutritionisti ne recomanda diete care mai de care mai interesante si mai apetisante, insa, nimeni nu se intereseaza si de costurile respectivelor diete.

De ce? Pentru ca dietele sunt elaborate in special pentru oamenii bogati, cei care au si banii necesari pe care sa-i cheltuiasca in aceasta directie.

Cand cineva ne recomanda un anumit produs de slabire, nu ni-l recomanda pentru cat de ieftin este, ci mai degraba ii sunt scoase in evidenta anumite principii, partea financiara de multe ori fiind destul de insignifianta, uneori lipsind cu desavarsire.


Un lucru cert vi-l pot spune cu siguranta, si bogatii se ingrasa, si saracii vor sa slabeasca. Din aceasta cauza, dietele trebuiesc adaptate pentru buzunarele fiecaruia dintre noi, indiferent de statutul economic, social, cultural, religios (ca tot e la moda), etc.

Poti tu ca om de rand sa-ti permiti sa mananci saptamani intregi doar muschi de vitel fript? Poti tu ca muncitor obisnuit intr-o fabrica sa-ti permiti sa consumi doar cocos cu vin, fructe de mare cu sparanghel si caracatita?  Raspunsul il cunoasteti deja.

Va spun sincer ca am ajuns sa ma amuz copios de unele diete, in special cele venite din afara, care ne sugereaza niste meniuri sofisticate, foarte scumpe chiar si pentru clasa medie din Romania. In atari conditii, este destul de costisitor sa slabesti in Romania, urmand astfel de diete. Ba as zice ca incep sa inteleg si de ce sunt atat de cautate produsele de slabit in Romania - pentru ca sunt mult mai ieftine decat aceste diete alimentare sofisticate.

Din aceste motive, mi-am propus sa va aduc in atentie o dieta ieftina, destinata in special persoanelor care doresc sa slabeasca mai multe kilograme, dar care au si rabdarea necesara de a urma un regim alimentar o perioada mai lunga de timp. Daca ne cunoastem deja, stiti probabil ca parerea mea este aceea ca, o slabire de 4-5 kilograme pe luna este slabirea optima pentru un organism. Daca depasim aceasta greutate, lucrurile devin complicate pentru sanatate (pielea are enorm de mult de suferit).

Haideti sa vedem si structura dietei pe care v-o propun:

- o saptamana consumati doar supa de pui (maruntaie de pui de orice fel, puteti sa folositi si copane sau piept daca va permiteti, totul depinde de situatia dumneavoastra financiara). Supa de pui trebuie sa contina legume (ceapa, morcov, pastarnac, patrunjel radacina, ardei, o varza mica, un dovlecel mic, verdeata din belsug - va sugerez marar si patrunjel). Consumati cat de multa supa doriti si puteti si nu va feriti de piele. Nu consumati altceva. Nu consumati paine. Nu adaugati fainoase in supa.

- o alta saptamana consumati legume crude si rase sub forma de salate (asezonate cu cateva picaturi de zeama de lamaie si una-doua lingurite de ulei/zi);

- a treia saptamana consumati doar fructe, de orice fel;

- a patra saptamana consumati supa de pui in cantitatea dorita.

Aceasta luna de dieta o veti repeta ori de cate ori este nevoie, cu un interval de 4 saptamani de pauza.

In pauza de 4 saptamani, in care timp reveniti la un regim alimentar obisnuit, scoati din alimentatie urmatoarele alimente: lapte dulce, painea alba, fainoase albe de orice fel, zaharul, grasimile animale (slanina, unt, smantana, etc), carnea de porc grasa, carnea de oaie grasa, orez alb, prajelile de orice fel.

Dupa ce dati jos kilogramele dorite, va sugerez sa va adaptati regimul de viata, acestei sugestii de regim interdieta la care ne-am referit mai sus. Daca veti renunta la anumite alimnte si obiceiuri alimentare nesanatoase, veti vedea ca va veti mentine o greutate normala si veti avea si o alta stare de psihic. Iar mai mult de atat, nici nu va mai fi nhevoie sa apelati la diete costisitoare.

Spor la dieta!
vegis.ro%20 vitamix.ro

Postări populare de pe acest blog

CURA DE SLABIRE CU GRAPEFRUIT SI IAURT

SLABIRE DE EFECT CU AJUTORUL ENZIMELOR

CURA DE SLABIRE CU IAURT SI LAMAIE

CURA DE SLABIRE CU IAURT SI BISCUITI

SCAPA DE BALONARE CU PIERSICI SI PRUNE